Inspectoratul Teritorial de Muncă suspendă controalele la angajatorii din Botoșani, pe perioada cat este instituită starea de urgență.
”Având în vedere prevederile art.34 din Decretul nr.195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, vă informăm că, pe durata stării de urgență are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori de către inspectoratele teritoriale de muncă, cu excepția controalelor dispuse de către ministrul muncii și protecției sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă”, a declarat Leo Kohut, șeful ITM Botosani.