Catedre mai puţine în învăţământul botoşănean, din cauza populaţiei şcolare scăzute

elevi de gimnaziu

Restrângeri de activitate şi în acest an şcolar. Din cauza populaţiei şcolare scăzute şi anul acesta vor fi reduse catedre în învăţământul botoşănean. Cei mai afectaţi vor fi profesorii care predau în învăţământul gimnazial, acolo unde efectivele de elevi sunt mai mici. Liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botosani, Liviu Axinte, spune că în această perioadă are loc mişcarea personalului didactic în şcoli, precum şi constituirea catedrelor pentru anul şcolar următor.

O problemă în această perioadă este cea a rezolvării restrângerilor de activitate şi a completărilor de catedre. Există situaţii de restrângere de activitate, restrângeri care sunt rezolvabile în cadrul şedinţelor publice care vor avea loc. Este o perioadă acum, la clasele de gimnaziu, unde populaţia şcolară este în scădere. S-a ajuns în gimnaziu la ceea ce acum câţiva ani a fost în învăţământul primar„, a precizat Liviu Axinte.

La ora actuală se strâng date din şcoli cu privire la catedrele care ar urma să intre în restrângere de activitate, iar până la sfârşitul lunii se va şti care este numărul exact al acestora.

Asadar, in urma listelor centralizate cu totalul orelor din unitatile de invatamint, Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean va sti cu exactitate cati profesori sunt in aceasta situatie. Cu alte cuvinte, citi ramin la catedre, citi pleaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *