Se solicită instituirea stării de urgență în România. Ce instituție a statului a făcut propunerea!

avocatul poporului, stiri, botosani, prefecturaRomânia ar putea institui starea de urgență la solicitarea Avocatului Poporului. Această instituție a transmis, joi, un comunicat prin care își arată susținerea față de o astfel de măsură.

Potrivit acestuia, Avocatul Poporului, în calitate de garant constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acțiunea de combatere a răspândirii virusului Covid – 19, solicită Președintelui României să declare starea de urgență, iar Parlamentului României să o încuviințeze.

„Nu punem în discuție oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu să se întâmple așa cum prevede legea fundamentală în cazul situațiilor excepționale. Acestea sunt exigențele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi și libertăți nu poate fi făcută decât în condițiile art. 53 din Constituția României. România are legislație în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *