Ministrul Mediului, Costel Alexe, secretari de stat, parlamentari, primari și directori de instituții publice s-au întrunit, vineri, la Botoșani, pentru a participa la lucrările Comisiei pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic din cadrul Senatului României.
La întrunire participă și primarul municipiului Botoșani, Cătălim Flutur, dar, senatorul PSD Lucian Trufin, precum și oficiali din mai multe județe din țară.
Este pentru prima dată când factorii de decizie din cadrul Parlamentului României se reunesc în nordul țării pentru a dezbate și a prelua problemele și nevoile locale, dat fiind specificul județului, respectiv locul doi pe țară ca suprafață ocupată de luciul de apă, după județul Tulcea.
Costel Șoptică, președintele acstei comisii, a declarat la începtul ședinței că își dorește ca astfel de lucrări ale comisiei să aibă loc în cât mai multe județe din țară.
Oficialii vor vorbi despre măsurile privind protecţia şi conservarea resurselor de apă și cele privind protecţia, conservarea şi refacerea capitalului natural din domeniul pădurilor.
Crearea unor canale de comunicare între instituţiile cu competenţe în domeniile apelor, pădurilor, pescuitului şi fondului cinegetic; măsuri privind ocrotirea pădurilor asupra tăierilor ilegale din fondul forestier naţional (stat/privat), măsuri pentru stoparea poluării mediului, a apelor de munte, a pajiştilor alpine, a pădurilor şi ariilor protejate sunt alte probleme care vor fi discutate.