Vineri, 4 martie 2011a fost o zi deosebită în istoria comunei Hilişeu-Horia. Trei generaţii şi-au unit sufletele, trăind o clipa unică.
În cadrul proiectului educaţional „Noi şi comunitatea locală” s-a desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII Hilişeu -Horia cea de a II a ediţie a activităţii „Punte între generaţii de dascăli” coordonata de institutor Gabriela Munteanu.
Întâlnirea dintre profesorii pensionari-fii ai satului, generaţia tânără de dascăli şi elevi a fost un moment prielnic pentru ca recunoştinţa, admiraţia, respectul, sentimente din ce în ce mai rar încercate, să fie din nou simţite şi împărtaşite la cote maxime.
În cadru festiv ,după un program artistic minunat susţinut de elevii claselor I-VIII ai Şcolii Hilişeu-Horia, a avut loc înmânarea diplomelor de Cetăţean de onoare al comunei, tuturor cadrelor pensionare. Propunera inaintată Consiliului Local al comunei de către cadrele actuale a fost primita şi aprobata cu bucurie.
Primarul Constantin Babliuc, prezent la activitate, a înmânat diplomele profesorilor care i-au luminat drumul ca elev cu zeci de ani în urmă.
„Oamenii ce odinioară au avut în grijă ogorul cel mai de preţ al ţării,sufletul de copil, şi-au primit în sfârşit răsplata –recunoştinţa celor din jur. Atât îşi dorea fiecare, un simplu mulţumesc pentru truda de treizeci, patruzeci de ani în condiţiile grele ale satelor comuniste de altădată. Iar noi, dascălii de astăzi,care nu ne dorim prea mult pentru munca noastra, le-am mulţumit”, a declarat institutor Gabriela Munteanu de la Şcoala cu clasele I-VIII Hilişeu-Horia