Ai primit un telefon prin care ai fost anunţat că ai câștigat un mare premiu? Ţi se solicită să depui imediat bani într-un cont bancar sau să achiziționezi mai multe cartele telefonice și să transmiți codurile de reîncărcare a acestora? Atenție! Verifică mai întâi dacă totul este real!
În ultimii ani, la nivel naţional, dar şi în judeţul Suceava a apărut o nouă metodă folosită de infractori pentru a-i păcăli pe oameni, ”METODA CONCURSUL”. Mai precis, infractorul apelează telefonic victima şi folosind calități false (ex. directori, angajați ai unor companii telefonice, societăți comerciale, firme importante, magazine, etc) pretinde că este este fericitul câștigător al unui premiu consistent, de regulă, în euro.
Victimele sunt în general persoane în vârstă, acestora spunându-se că, pentru a intra în posesia premiului, este necesară achitarea anticipată, prin virament bancar, sau la oficiile poștale a unor diverse cheltuieli: impozite, taxe notariale sau de transport, onorariul comisiei de validare, deschiderea contului sau alte cheltuieli în valoare de câteva mii de lei.
Cei care cad în capcana întinsă de escroci, se află vizibil sub influenţa unei stări euforice, care în aceste situaţii este creată artificial și este menită să îi facă pe oameni să creadă că ”a dat norocul peste ei ”.
Infractorii sunt convingători și folosesc diverse tertipuri pentru a îşi atinge scopul: cunosc mici detalii despre cei pe care îi apelează telefonic (nume, prenume etc.); își atribuie calități false pentru a impresiona, pretinzând că sunt directori, angajați ai unor companii telefonice, societăți comerciale, firme importante, şi în discuţia telefonică solicită achitarea anticipată a unor diverse cheltuieli, care ulterior după ridicarea premiului vor fi recuperate;
FII PRECAUT ȘI IA AMINTE:
# Nu este nepoliticos să închizi telefonul dacă o persoană suspectă îţi solicită sume de bani, indiferent de motivul pe care îl prezintă.
# Nu da informaţii personale cuiva necunoscut.
# Nu semna un contract șu nu da sume de bani nimănui sub presiunea unei „asa-zise” urgenţe despre care tu nu stii nimic.
# Fii sceptic cu privire la cei care îţi prezintă oferte promoţionale sau care spun că ai câştigat un premiu.
# Niciodată să nu plăteşti în avans pentru produse/servicii.
# Discută cu rudele sau vecinii despre situaţiile în care reprezentanţii unor companii (gaz, electricitate, etc.) pot veni la domiciliul tău pentru a presta diverse servicii.
# Dacă bănuiesti că cineva încearcă să te păcălească, nu mai continua discuţia si anunţă imediat POLIȚIA.
Si ce sa faca politia?si eu am fost sunat si am primit sms cu concursul „Domo si Pro tv”!!si vroia 2 cartele reîncărcabile,ca sa sa câștig 5000€!??Acu 5min ma sunat,un nr legat de 1 card de cumpărături!!???