Un botoșănean de 34 de ani, din comuna botoșăneană Drăgușeni, a fost prins la furat de polițiștii suceveni din cadrul Postului de Poliție Slatina. Oamenii legii se aflau, marți, în control la niște ferme zootehnice pentru porcine, situate în aceeași locație, nefuncționale și dezafectate, având în vedere că în trecut au mai fost comise furturi din aceste ferme.
Pe acoperișul uneia dintre hale a fost depistat bărbatul din Botoșani, Ioan R., care la vederea autospecialei de poliție a coborât de pe acoperiș încercând să se îndepărteze de locație. Polițiștii l-au somat să se oprească, iar bărbatul a fost legitimat și controlat. El avea un clește și mai multe bride metalice de care se folosea la furat.
Omul lucra ca muncitor la o firmă din Suceava, fiind angajat de doar o zi. El se află în comuna Slatina unde amenaja, împreună cu alți lucrători, dormitoarele viitorilor angajați ai societății.
Acum, botoșăneanul are dosar penal pentru tentativă la infracțiunea de furt.