Leon Dănăilă este unul dintre cei mai mari neurochirurgi din România, are zeci de ani de experiență, a făcut aproape 30.000 de operații și, cu toate acestea, spune că este cel mai sărac medic din lume.
În cei 85 de ani, Leon Dănăilă a trecut prin toate, a fost sărac, el spune chiar cerșetor”, a ajuns neurochirurg, academician și acum senator, iar în tot acest parcurs a fost animat de un singur sentiment, ”dragostea față de oameni”.
„Mă trezesc devreme, foarte devreme. La 3.30 sunt în picioare și mă apuc de citit. La șase sunt deja la spital, încep consultațiile”, explică, ușor jenat, Leon Dănăilă. Are 84 de ani, a realizat până astăzi aproximativ 30.000 de intervenții chirurgicale pe creier, iar la ușa cabinetului său e, zi de zi, coadă.
”Eu am ajuns cel mai sărac medic din lume, nu din România”
”Nu mai am nimic, apartamentul l-am vândut ca să public cărțile astea, pentru că nimeni nu-ți publică pe degeaba. Așa, diplome toată lumea îți dă, dar nu-ți dă nimeni un leu, doar mulțumiri. Eu, salariul și indemnizația de la Academie îi cheltuiesc pentru a scrie, pentru a face cercetare, a aduce un câștig pentru România”, a spus Leon Dănăilă, într-un interviu pentru Libertatea.
Cum a reușit însă acest bărbat să câștige încrederea atâtor oameni? Povestea sa de succes, atât de cunoscută în mediile înalte ale societății, s-a înfiripat pe străduțele prăfuite ale Darabaniului, orășel modest din județul Botoșani.
Eminentul profesor nu se sfiește să vorbească despre greutățile de la începutul vieții. O face chiar mândru, sincer, dezinvolt: „M-am născut într-un loc unde se agață harta-n cui. Tata nu știa carte, iar mama avea patru clase. Nu m-am născut cu cărți în casă, dar, la un moment dat, s-a întâmplat un fapt deosebit. Am găsit într-o grămadă de gunoi un capitol dintr-o carte de chirurgie. Am luat-o, am șters-o, am cusut-o și am citit-o. Atunci mi-a dat prin cap: uite ce bine e să operezi și să-i faci bine pe oameni. Nu scria acolo cum se face operația, nu erau detalii și asta m-a intrigat. Domnule, eu vreau să văd de la început și până la sfârșit. Nu erau descrise ca să le înțeleg. Asta m-a determinat să fac medicina și să mă dedic oamenilor”.
“Copilăria mea a fost frumoasă, chiar dacă am muncit foarte mult. Dar eram destul de puternic. Am mai avut doi fraţi: unul avea la ochi o albeaţă, aşa s-a născut, iar celălalt, mai mic, era mai slab, mai neputincios. Aşa că toată greutatea muncii câmpului cădea pe mine. Şi mi-am zis eu că o să fac tot posibilul să mă duc la şcoală, să scap de această muncă foarte dificilă. Am luat singur această hotărâre, neavând în familie pe nimeni care să mă înveţe, să mă ajute.
Am făcut toată viaţa ce mi-a plăcut la şcoală, şi în liceu, şi în facultate. N-am învăţat la toate obiectele. Imi plăceau ştiinţele naturii, anatomia, medicina… Am citit nişte cărţi de la bibliotecă despre mari savanţi, Pasteur, Babeş şi alţii, tot ce era legat de medicină. Matematica nu-mi plăcea, mi se părea o ştiinţă foarte aridă. Mă gândeam: ce bine e când eşti medic, că faci bine oamenilor! Ce-i mai scump pe lumea asta decât sănătatea şi ajutorul pe care ii dai unui bolnav? Este ceva sfânt, este ceva divin să ajuţi un om, să-l salvezi de la moarte. Medicina a fost dorinţa mea dintotdeauna“, afirmă geniul neurochirurgiei mondiale.
Sursa: puterea-romanilor.ro
