Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 142 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 20 de intervenții pe zi.
Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a șase incendii; acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 109 persoane; asigurarea măsurilor de prevenire a unor incendii în urma producerii unor accidente rutiere; descarcerarea unei persoane dintr-un autoturism implicat într-un accident rutier; asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată; asigurarea măsurilor specifice de limitare și răspândire a pestei porcine africane; precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, transport persoane supraponderale, etc.).
Totodată, s-au desfășurat patru activităţi de recunoaştere în teren și acțiuni de educare preventivă în domeniul situațiilor de urgență.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate/evacuate preventiv 110 de persoane și protejate bunuri materiale în valoare de cca. 500.000 lei.
Ca urmare a producerii situațiilor de urgență s-au înregistrat pagube materiale în valoare de cca. 90.000 lei.
În perioada analizată, Inspecția de Prevenire a efectuat 21 controale la operatori economici din județ. Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea situațiilor de urgență au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale dintre care trei amenzi în cuantum de 1500 lei.
I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi a bunurilor materiale.
Sursa: comunicat ISU Botoșani