Sex oral în Primărie, cu două minore. Un primar a dat 100 de lei unui proxenet care i-a adus la birou o copilă răpită de la şcoală

Foto: Adevarul

Primarul comunei ieşene Mogoşeşti Siret a dat o declaraţie în calitate de martor într-un dosar penal de trafic de minori. Damian Butnariu a recunoscut că a făcut sex cu două minore ce erau traficate, chiar în sediul instituţiei publice.

Informaţia explozivă apare în dosarul în care mai mulţi proxeneţi periculoşi din zona oraşului Paşcani sunt judecaţi pentru trafic de carne vie. Proxeneţii sunt acuzaţi că ar fi racolat şi obligat să se prostitueze 12 fete, unele dintre ele minore, faptele având loc în perioada 2007-2009, scrie Adevarul.

  Numele primarului din Mogoşeşti Siret a ajuns la anchetatori pentru prima dată când o fată de 17 ani, pe nume Diana, între timp căsătorită, a formulat o plângere împotriva proxenetului Adrian Buduroi, pe care îl acuza că a răpit-o, atât pe ea, cât şi pe sora sa. 

„Ar fi fost traficată de inculpatul Buduroi, fiind obligată să întreţină relaţii sexuale cu o persoană numită Damian (primarul comunei Mogoşeşti-Siret), pentru o sumă de bani de care a beneficiat inculpatul Buduroi“, se arată în documentele de la dosar.  Diana a povestit ce s-a întâmplat înainte de a ajunge ca prostituată în biroul primarului din Mogoşeşti-Siret. Fata a spus că, în acea vară, ea şi sora sa – în vârstă de 16 ani – au avut un conflict cu mama lor şi au plecat de acasă. Amândouă erau bursiere şi primeau alocaţie, şi au decis să se mute cu gazdă în Paşcani. Un tânăr la care au apelat le-a dus la Adrian Buduroi, care locuia în suburbia Fântânele din Paşcani. Acesta le-a abuzat sexual încă din a doua seară, scenele fiind filmate. „În zilele următoare, inculpatul a constrâns-o pe persoana vătămată să întreţină relaţii sexuale cu el ameninţând-o că va face publice înregistrări video ale relaţiilor sexuale întreţinute cu victima“, se arată în motivarea din 2019 a sentinţei prin care Buduroi a primit 15 ani de închisoare.

După doar câteva zile, mama celor două surori a făcut plângere, iar Buduroi a trimis fetele la Poliţie. În toamna anului 2007, Adrian Buduroi a aşteptat-o pe Diana să iasă de la şcoală şi a ameninţat-o că o va omorî dacă nu va urca în maşina sa. Acolo, se mai afla o copilă de 17 ani, şi un alt bărbat. Buduroi a dus fetele în Mogoşeşti-Siret, mai exact în sediul Primăriei, „unde le-au obligat să întreţină raporturi sexuale normale şi orale cu martorul Butnariu Damian“. 

„Martorul Butnariu Damian a confirmat faptul că, în cursul lunii septembrie a anului 2007, a întreţinut raporturi sexuale orale în sediul primăriei cu numita B.G.A. şi cu persoana vătămată M.D.I., care i-au fost aduse de către inculpatul Buduroi Adrian, plătindu-i inculpatului, pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, suma de 100 sau 150 lei“, precizează judecătorii de la Tribunal, în motivarea sentinţei de pe 31 mai 2019.

Citeste mai mult: adev.ro/q48ogs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *