Consiliul Local al municipiului şi-a depăşit competenţele când a dat dreptul poliţiştilor comunitari de a ridica maşinile parcate neregulamentar. Cel puţin asta susţin magistraţii botoşăneni şi suceveni, care s-au npronunţat într-un proces intentat Consiliului Local de către un bărbat din Botoşani, a cărui maşină a fost ridicată, la finalul anului 2009, de pe un spaţiu verde privat din spatele Băncii Române pentru Dezvoltare. Nemulţumit de abuzurile celor de la firma Hi Speed Recovery, proprietarul maşinii s-a îndreptat în instanţă împotriva autorităţilor locale care au avizat operaţiunile ilegale. După un an şi două luni de procese, magistraţii i-au dat câştig de cauză bărbatului.
Magistraţii Tribunalului Botoşani şi cei ai Curţii de Apel din Suceava susţin că agenţii comunitari nu au avut dreptul legal de a dispune ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, acest drept revenind exclusiv poliţiştilor rutieri, aşa cum prevede Codul rutier.
Iniţial, magistraţii de la tribunalul Botoşani au admis plângerea proprietarului maşinii, însă Consiliul Local, prin avocat, a făcut recurs, fără însă prea mult succes la Curtea de Apel Suceava, care, în urmă cu o săptămână, s-a pronunţat tot împotriva autorităţii locale.
În acest context, precedentul este deja creat, iar toţi cei care au avut maşinile ridicate pot câştiga uşor în instanţă, dacă ridicarea a fost dispusă printr-un proces verbal semnat de un poliţist comunitar