FOTO! Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Județean, reabilitată în totalitate. Managerul spitalului: De peste 30 de ani nu s-au mai făcut investiții

Secția Boli Infecțioase Copii a Spitalului Județean ”Mavromati” a fost reabilitată în totalitate. Lucrările s-au realizat pe toate cele patru niveluri timp de un an și au constat în igienizare, reabilitare saloane și băi, schimbarea geamuri și uși, montare pardoseală, dotare cu mobilier.

Investiția se ridică la 355.000 lei, bani provenind în mare parte din fondurile proprii ale spitalului, însă o contribuție a avut și Consiliul Județean. 

Clădirea este din 1986, unde nu s-a făcut absolut nicio reparație și nicio igienizare în cei peste 30 de ani, ceea ce a dus la degradarea clădirii și la scăderea dramatică a condițiilor hoteliere. Anul trecut, conducerea spitalului a luat decizia să înceapă igienizarea și reparațiile la secție. (…) Ne mândrim că arată ca un spital din Europa. Sperăm ca toate lucrurile astea să ducă la creșterea calității actului medical, iar copiii bolnavi să vină cu încredere și să apeleze la serviciile din Secția Boli Infecțioase”, a declarat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului Județean.

La rândul său, medicul Daniela Chisăliță, șefa Secție Boli Infecțioase Copii, a declarat că această modernizare va duce la un act medical de calitate.

Vă mulțumesc celor care m-ați ajutat să ajung să facem această secție să arate așa cum este. Acești copii care sunt ai noștri, ai tuturor, pot beneficia de condiții de cazare și act medical la înaltă calitate, european pot să zic”, a spus Daniela Chisăliță.

La inaugurare a participat și conducerea Consiliului Județean. De asemenea, a fost oficiată o slujbă de sfințire a localului. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *