Consiliul Local al municipiului Botoșani a aprobat, în această săptămână, construcția unui nou bloc de locuințe în municipiul Botoșani. Consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic de Detaliu în vederea construirii unui bloc cu trei etaje și mansardă, cu parcările aferente pe aleea Dimitrie Brândză nr. 3.
Investiția este derulată de societatea comercială Pro Izo.bek Botoșani, pe un teren privat de peste 1.000 de metri pătrați. Imobilul, care va fi amplasat un pic mai sus de Maternitate, va cuprinde 15 apartament de două și trei camere construite la cele mai înalte standarde de calitate. Suprafața construită este de 260 metri pătrați, iar cea desfășurată de peste 1.500 de metri pătrați.
Profi Izo.bek a construit recent un bloc similar și în spatele Școlii 11 din municipiu, pe strada General Gheorghe Avramescu, ale cărui apartamente au fost deja vândute.
De asemenea, aceeași firmă are deschis un șantier în localitatea Hudum. Acolo se construiesc două scări de bloc P + 3, în vecinătatea unor case de tip duplex deja locuite.
Informații despre noul proiect imobiliar pot fi obținute la telefon 0758.591.031.