Noul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, detașat săptămâna trecută de la Caraș Severin, a intrat în concediu de odihnă.
Comisarul șef Viorel Avram, care a fost detașat pe o perioadă de două luni de la Caraș Severin, a trecut pe la sediul IPJ Botoșani doar într-o singură zi, după care a intrat în concediu de odihnă.
Prefectul Dan Șlincu a anunțat miercuri, în ședința de Colegiu Prefectural că IPJ Botoșani are inspector șef de pe 22 noiembrie, respectiv pe Viorel Avram, care este în concediu.
”Pe funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean, de pe 22 noiembrie, a fost detașat pentru o perioadă de două luni domnul Avram Viorel, care este în concediu. Atribuțiile de inspector șef sunt preluate pentru această perioadă de domnul comisar șef Stoian Adrian”, a spus prefectul de Botoșani.
De altfel adjunctul IPJ, Stoian Adrian, a fost cel care a participat la ședința de Colegiu Prefectural.