Un tânăr de 22 de ani, din județul Botoșani, a produs un accident rutier, duminică, la ora 00.30, după ce a urcat băut la volan. Accidentul a avut loc pe raza localității Dolhasca, din județul Suceava.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe str. Dr. C. Arseni din orașul Dolhasca, un tânăr de 22 de ani din județul Botoșani, nu a adaptat viteza pe un carosabil umed, ocazie cu care, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a lovit două garduri din zonă.
În urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
One thought on “Un tânăr din Botoșani, băut, a distrus cu mașina două garduri”