Toate materialele necesare desfășurării procesului de vot pentru alegerea președintelui României au fost distribuite către primarii din județ.
Sâmbătă dimineață, funcționarii Instituției Prefectului – Județul Botoșani și ai celor două servicii subordonate, însoțiți de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) au încărcat sacii cu buletinele de vot și toate celelalte materiale, pentru a le distribui în județ.
Întrega activitate a fost supravegheată de prefectul județului, Dan Șlincu și directorul de Cancelarie, Alexandra Huțu.
După ce primarii le vor primi, va fi în grija acestora ca materialele de vot să ajungă în fiecare secție de votare, până la ora 18:00.
Președinții secțiilor se vor asigura că totul este în ordine iar până la ora 20:00, toate locațiile unde botoșănenii sunt așteptați mâine să-și aleagă președintele, vor fi închise cu sigiliu.
Scrutinul va debuta mâine, de la ora 07:00 iar urnele se vor închide la ora 21:00. Vor avea drept de vot după ora închiderii persoanele care vor fi încă în secțiile de votare sau cei care eventual vor aștepta să voteze, dar nu mai târziu de ora 23:59.