Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Democrat Liberal (PDL), senatorul Daniel Humelnicu, nu este de acord cu protestele anunţate de sindicate. El susţine că noul Cod al Muncii propus de Executiv este aşteptat atât de angajatori, cât şi de angajaţi.
Humelnicu spune că sindicaliştii se opun noii forme a Codului Muncii pe motiv că acesta anulează o parte din puterea sindicatelor.
"Sindicatele sunt nemulţumite pentru că rămân fără putere. Devin prioritare interesele angajaţilor şi nu ale sindicatelor", a declarat el.