Pompierii botoșăneni au fost solicitați joi, puțin după ora 11.00, sa intervină pentru a evacua o persoana inconstienta dintr – o locuință de pe raza satul Cotirgaci, comuna Roma.
Apelantul a precizat ca a simțit un miros înțepător când a deschis ușa. Preventiv, întrucât nu se cunoștea sursa mirosului, dispecerul ISU i a indicat sa nu intre în locuință și sa nu permită nimănui accesul.
La fata locului au ajuns și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanta Botoşani și unul al politiei din localitate. Când au intrat în locuinta, pompierii au constatat ca persoana era inconstienta, căzută lângă pat, iar în interior se simtea un puternic miros de gaz metan de la o butelie care era deschisa. Persoana a fost preluata de echipajul SAJ, care a constatat decesul. Pompierii au închis butelia și au aerisit locuința.
Vecinii susțin ca nu l – au mai văzut pe bărbat, în vârstă de 47 de ani, de luni.