FOTO Dramă pentru o mamă din Botoșani. Fiul său a murit într-un accident rutier

Alex, alături de mama sa, Elena

O femeie din Botoșani trece prin clipe de groază după ce fiul său, Alex Peia, în vârstă de 19 ani, a murit într-un cumplit accident rutier. Tragedia a avut loc în jurul orei 13:00 de sâmbătă, 16 noiembrie 2019, între localitățile Gavirate și Caravate din provincia Varese, Italia, unde, într-o curbă, tânărul a pierdut controlul volanului. Mașina pe care o conducea Alex s-a răsturnat de mai multe ori, apoi a lovit un alt automobil care venea din sens opus și era condus de un bărbat italian de 47 de ani. Bărbatul de 47 de ani a fost scos în viață din autoturismul său, fiind transportat apoi la spital cu cod galben de urgență, potrivit Rotalianul. Tânărul de 19 ani însă era deja mort când pompierii au reușit să ajungă la el, după circa două ore de când au început operațiunea de descarcerare.

Alex se întorcea la acea oră de la Liceul Științific „Edith Stein” din Gavirate, unde era elev în anul cinci, și mai avea doar câțiva kilometri până să ajungă acasă. Vestea despre moartea lui s-a răspândit foarte repede în Caravate, unde locuia tânărul de 19 ani și i-a afectat pe toți localnicii, inclusiv pe primarul localității, Nicola Tardugno.

„Îl cunoșteam, ne-am întâlnit și pe câmpul de fotbal de câteva ori. Respect durerea familiei lui, dar simt nevoia să spun că l-au crescut foarte educat”, a declarat primarul pentru presa locală.

Mama lui Alex, Elena Peia, este din Botoșani, dar locuiește în Italia. Aceasta se pregătește să își conducă fiul pe ultimul drum.

One thought on “FOTO Dramă pentru o mamă din Botoșani. Fiul său a murit într-un accident rutier

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *