Decizie neaşteptată a senatorului botoşănean Liviu Câmpanu. Acesta s-a reînscris miercuri în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), partid din care în luna octombrie a anului trecut a decis să plece în urma unor neconcodanţe între propriile opinii şi cele ale celorlalţi lideri ai formaţiunii. Campanu a votat motiunea de cenzura depusa in toamna de partidele de opizitie, PSD si PNL, ceea ce l-a determinat sa paraseasca coalitia de la putere. În momentul în care a demisionat din UNPR, acesta era vicepreşedinte naţional, iar la Botoşani îşi crease o structură destul de solidă. Hotărârea luată miercuri este cu atât mai surprinzătoare cu cât de curând senatorul Liviu Câmpanu a decis să se alăture grupului parlamentar PNL din Senatul României.
Redăm mai jos motivaţia senatorului botoşănean:
„Am luat decizia să mă reînscriu în Uniunea Naţională pentru Progresul României şi am redevenit astăzi membru al partidului. Îmi asum toate acţiune în calitate de om politic. Poate că nu toate alegerile pe care le-am făcut au fost cele mai bune. Însă ceea ce pot spune cu certitudine este că niciodată nu am abandonat valorile în care cred.
Sunt membru fondator al UNPR, cred foarte mult în acest proiect politic şi în oamenii care şi-au asumat o politică a interesului naţional. Din acest motiv am decis să mă întorc şi să-mi desfăşor activitatea politică alături de colegii mei cu care am fost în legătură în tot acest timp.
Am convingerea că România are nevoie de stabilitate, de pace socială şi cel mai important, de oameni capabili să identifice şi să apere interesul naţional”.