Mediere privind modificarea limitelor intre judetele Suceava si Botosani

campania.jpg

In cursul zilei de luni, la Palatul Administrativ Suceava, a avut loc o sedinta in vederea medierii unor probleme ce tin de delimitarea administrativa a judetelor Suceava si Botosani. Medierea a fost condusa de prefectii de Suceava si Botosani, Sorin Popescu, respectiv Cristian Roman, iar la sedinta au participat primarii localitatilor sucevene Liteni, Hantesti, Dolhasca, omologii lor din localitatile vecine situate in judetul Botosani, precum si specialisti de la oficiile de cadastru si publicitate imobiliara din cele doua judete.

Dupa discutii, s-a concluzionat ca, in principiu, granitele dintre judetele Suceava si Botosani vor ramane aceleasi cum au fost ele stabilite in anul 1968. De-a lungul timpului, au fost vreo opt puncte care au trebuit mediate, parte din acestea fiind solutionate la Oficiul Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara iar cele de luni au trebuit sa fie mediate la Institutia Prefectului – Judetul Suceava.

In general, problemele s-au transat si solutionat amiabil, cu exceptia unor portiuni din orasele sucevene Dolhasca si Liteni, pe de o parte si, de cealalta parte, a comunei botosanene Tudora, cu care cele doua localitati din judetul nostru se invecineaza. Chiar daca la finalul medierii nu s-a ajuns la un consens intre autoritatile locale din cele doua judete, regula este aceea ca limita teritoriale dintre judetele Botosani si Suceava va ramane cea stabilita prin Legea nr.2/1968, privind organizarea administrativa a teritoriului Republicii Socialiste Romania. Cu alte cuvinte, singura modalitate a de se mai putea schimba granitele ramane adoptarea unei noi legi sau, eventual, a uneo ordonante de urgenta a Guvernului, acesta fiind si motivul pentru care medierea s-a purtatt la Prefectura, prefectii de Suceava si Botosani fiind reprezentanti ai Guvernului in cele doua judete.

Trebuie insa, precizat, ca in urma altor sedinte de mediere intre localitati ce au avut loc anterior celei de la Prefectura s-au putut opera o serie de modificari, dar nu de natura a afecta suprafete mari din teritoriile judetelor. Mai degraba este vorba de o corectura sau o indreptare a limitelor teritorial – administrative a celor doua judete in functie de elemente geografice clar stabilite, preferandu-se a se lua ca referinta un curs de apa, un drum sau o coama de deal, decat alte repere ce pot, in timp, sa creeze confuzii.

Castilio.JPG