Scrisoare deschisă a primarului Cătălin Flutur către botoșăneni

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a adresat, vineri, o scrisoare deschisă către botoșăneni, prin intermediul BotosaniNews.

Iată conținutul: 

Dragii mei,

Scoaterea de la guvernare a PSD, realizată la începutul acestei săptămâni, a fost un motiv real de bucurie pentru toți botoșănenii care conștientizează că ultimii șapte ani, de guvernare pesedistă, au însemnat o perioadă de stagnare pentru municipiul nostru.

Instalarea la Palatul Victoria a guvernului liberal, condus de prim-ministrul Ludovic Orban, reprezintă o oportunitate reală pentru Botoșani de a relua în ritm accelerat dezvoltarea, prin punerea în aplicare a numeroaselor și consistentelor programe investiționale care au fost blocate sistematic, până acum, de PSD.

Există toate premisele ca municipiul nostru să cunoască, în următorii ani, o perioadă extrem de fastă, cu realizări care să ne facă într-adevăr mândri că trăim aici. Pentru ca proiectele de dezvoltare a Botoșaniului să poată fi realizate în ritm accelerat este nevoie ca întregul lanț al deciziei politice- primar, consiliu municipal, consiliu județean, guvern, președinte – să împărtășească aceleași valori, inclusiv voința reală de a implementa rapid investițiile importante pentru comunitate.

Din acest motiv, vă invit să participați duminică la vot și să optați pentru România normală, pentru acea Românie în care să avem parte de dezvoltare, nu de stagnare, de siguranță, nu de eliberarea infractorilor periculoși, de o justiție corectă, nu de una aservită politicienilor corupți, de drumuri, spitale și școli realizate în practică, nu doar promise în campanii electorate mincinoase.

Vă îndemn așadar să votați pentru Klaus Iohannis, candidatul partidului din care fac și eu parte, Partidul Național Liberal, cu convingerea că faceți cel mai bun lucru pentru Botoșani!

 

One thought on “Scrisoare deschisă a primarului Cătălin Flutur către botoșăneni

  1. Domnule Flutur
    Vă rugăm coborîți din vila dumneavoastră de la Lebăda, din vila din Franța, din biroul dumneavoastră de primar ca să vedeți cum trăiesc majoritatea oamenilor din Botoșani. Așa cum trăiați dumneavoastră când locuiați la blocul turn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *