A murit, la vârsta de 76 de ani, una dintre cele mai iubite profesoare din Botoșani, dar și o poetă desăvârșită. A plecat dintre noi o persoană frumoasă, la chip și la suflet, Valeria Bobu, mentor pentru multe generații de elevi de elită, care, devenind oameni de seamă, o evocă cu nostalgie și recunoștință ca fiind modelul lor uman.
Deosebit de discretă și lipsită de ambiția unei afirmări zgomotoase, Valeria Bobu a fost și o poetă sensibilă care și-a înscris versurile suave și profunde între copertele câtorva cărți ale căror metafore tulburătoare rămân acum o ofrandă a parcursului său de lumină și tină.
„Miezul fierbinte al operei sale rămâne lava sentimentelor prin care a răspuns provocărilor existențiale, poemul având rol eliberator și terapeutic pentru stări altminteri greu de purtat pe umerii sufletului, fiecare rând conținând o câtime de tristețe filtrată tot mai expresiv prin claviatura poetică. Deși n-a râvnit acoladele afirmării literare, dintr-o modestie neostentativă, Valeria Bobu a fost cu certitudine un suflet poetic care va acompania de acum zborurile și dorurile spiritelor care înnobilează Edenul. Prin poezia sa, prin existența demnă și nobilă va rămâne în memoria noastră pentru eternitate”, este mesajul transmis de cei apropiați.
,,Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestemă unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri?
……………………………………..
Nu frică, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.”
(Grigore Vieru)
