Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Botoşani, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia respectării prevederilor legale privind transportul, primirea, depozitarea şi comercializarea materialului lemnos.
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din localitatea Dîngeni s-a stabilit faptul că administratorul acesteia a comercializat cantitatea de 8,56 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 1.300 de lei, fără respectarea prevederilor legale.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean.