O femeie de 30 de ani, din comuna suceveană Hârtop, a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce și-a aruncat bebelușul nou- născut într-un canal. Simona Florentina Mărgineanu a fost condamnată pe 30 decembrie 2013 de Tribunalul Suceava la 12 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii „omor calificat”.
Ea a fost lăsată în libertate, pentru că era însărcinată, până va naște, respectiv 29 septembrie 2019, printr-o decizie a Tribunalului Bacău, iar apoi la data de 30 septembrie, aceasta a fost dusă din nou după gratii.
Femeia a fost introdusă în Penitenciarul Botoșani, de unde va fi transferată la Bacău.
În luna martie 2013, tânăra, care mai avea patru copii, şi-a aruncat fetiţa pe care tocmai o născuse într-un canal. Ulterior, corpul neînsufleţit al micuţului a fost găsit ulterior într-un bazin de decantare al staţiei de epurare a municipiului Fălticeni.