Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani a scos patru posturi la concurs. Este vorba de un post de asistent șef, cu contract de administrare pe perioadă determinată în cadrul Comitetului Director al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.
Candidații pentru funcția de asistent șef vor face dovada îndeplinirii următoarelor condiții: sunt asistenți medicali generaliști principali; au cel puțin 5 ani vechime ca asistent medical în servicii de ambulanță; sunt absolvenți ai unui curs de perfecționare în domeniul managementului, organizat de o instituție acreditată, din țară sau străinătate, sau studii de masterat în domeniul management sanitar sau titlul de doctor în management.
Concursul va avea loc la sediul administrativ din Botoșani, str. Marchian nr. 91, județul Botoșani, în data de 21.10.2019, ora 09.00 (proba scrisă), 23.10 2019, ora 10.00 (susținerea proiectului de specialitate) și 23.102019, ora 11.00 (interviul).
Dosarele de înscriere se primesc până la data de 11.10.2019, ora 12.00, la Compartiment RUNOS.
De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani organizează concurs și pentru un post de director economic, cu contract de administrare pe perioadă determinată în cadrul Comitetului Director al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.
Candidații pentru funcția de director economic vor face dovada îndeplinirii următoarelor condiții: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic, au cel puțin 6 ani și 6 luni vechime în specialitatea studiilor, dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, precum și de cunoaștere a reglementarilor europene în domeniu.
Concursul va avea loc la sediul administrativ din Botoșani, str. Marchian nr. 91, județul Botoșani, în data de 21.10.2019, ora 09.00 (proba scrisă), 23.10.2019 ora 10.00 (susținerea proiectului de specialitate) și 23.10.2019, ora 11.00 (interviul).
Dosarele de înscriere se primesc până la data de 11.10.2019, ora 12.00, la Compartiment RUNOS.
Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani organizează concurs pentru ocuparea funcției contractuale vacante, de director tehnic în cadrul Comitetului Director al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.
Candidații pentru funcția de director tehnic var face dovada îndeplinirii următoarelor condiții: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil tehnic; au cel puțin 3 ani vechime în specialitatea studiilor; sunt absolvenți ai unui curs de perfecționare în domeniul managementului, organizat de o instituție acreditată, din țară sau străinătate, sau studii de masterat în domeniul management sanitar sau titlul de doctor în management.
Concursul va avea loc la sediul administrativ, respectiv Botoșani, str. Marchian nr. 91, județul Botoșani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- în data de 21.10.2019, ora 09.00, proba scrisă;
- în data de 23.10.2019, ora 10.00, susținerea proiectului de specialitate;
- și în data de 23.10.2019, ora 11.00, interviul.
Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani organizează concurs pentru ocuparea următorului post vacant aferent Comitetului Director: un post de director medical, cu contract de administrare pe perioadă determinată în cadrul Comitetului Director al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.
Candidații pentru funcția de Director Medical vor face dovada îndeplinirii următoarelor condiții: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea, medicină; sunt confirmați cel puțin medic specialist; au minimum 3 ani vechime în specialitatea respectivă; sunt absolvenți ai unui curs de perfecționare în domeniul managementului, organizat de o instituție acreditată, din țară sau străinătate, sau Studii de masterat în domeniul management sanitar sau titlul de doctor în management
Concursul va avea loc la sediul administrativ din Botoșani, str. Marchian nr. 91, județul Botoșani, în data de 21.10.2019, ora 09.00 (proba scrisă), 23.102019, ora 10.00 (susținerea proiectului de specialitate) și 23.102019, ora 11.00 (interviul).
Dosarele de înscriere se primesc până la data de 11.10.2019, ora 12.00, la Compartiment RUNOS.