PSD Botoşani a contestat candidatura reprezentantului PD-L la alegerile pentru Primăria Corni

Organizaţia PSD Botoşani a depus marti, 25 ianuarie 2011, o contestaţie împotriva acceptării candidaturii reprezentantului PD-L la alegerile din comuna Corni, ca urmare a completării neglijente a declaraţiilor de avere şi interese. Acestea nu corespund modelelor prezentate în Anexele 1 şi 2 din Legea 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Drept urmare, potrivit legii, candidatura domnului Dorneanu Dorel nu îndeplineşte condiţiile legale de fond şi de formă, ceea ce atrage nulitatea acesteia. 

Principalul scop al contestaţiei depusă de PSD Botoşani este de a sublinia neglijenţa candidatului PD-L în completarea unor acte administrative. „Candidatul nostru, domnul Ilie Oniciuc este pregătit pentru competiţia electorală care urmează. Deci contează mai puţin dacă autorităţile vor respinge sau nu candidatura reprezentantului PD-L. Mai important pentru noi a fost să subliniem incompetenţa PD-L în completarea unor acte administrative”, a declarat preşedintele PSD Botoşani, senatorul Gheorghe Marcu.

Liderul social-democraţilor botoşăneni a subliniat că această neglijenţă a celor care au completat declaraţiile reprezentantului PD-L reflectă incompetenţa generală a acestui partid. „Este un prim exemplu în care politica neglijentă a PD-L se reflectă deja în persoana celui propus să candideze pentru Primăria Corni. Au fost căscaţi şi au completat pe modelul vechi al declaraţiilor avere şi de interese. Iar dânşii vor să conducă Primăria Corni cu astfel de neglijenţe incalificabile. Este acelaşi tip de incompetenţă pe care o observăm în fiecare zi, în aproape toate actele normative emise de guvern, precum recalcularea pensiilor militarilor şi a multor alte legi neconstituţionale”, a adăugat preşedintele PSD Botoşani.

În contestaţia depusă se arată că declaraţiile de avere şi interese nu respectă condiţiile de formă, întrucât au fost completate pe modelele vechi, care nu corespund Anexelor 1 şi 2 din Legea nr. 176/2010. Mai mult, declaraţia de interese nu îndeplineşte nici condiţiile de fond, întrucât s-a omis să se precizeze dacă afacerile domnului Dorneanu Dorel includ sau nu contracte finanţate cu bani publici sau din partea unor companii cu capital majoritar de stat. 

Astfel, potrivit contestaţiei, rezultă că „procedura privind depunerea candidaturii domnului Dorneanu Dorel este nulă de drept, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege”. 

În finalul textului se face trimitere la aplicarea Art. 50 din Legea nr. 67/2004, privind alegerea administraţiei publice locale, potrivit căruia „candidaturile care nu îndeplinesc condiţiile legale de fond şi de formă se resping de către biroul electoral de circumscripţie.”
 
 
 

Castilio.JPG