FOTO! Andreea Bălan, nuntă în acest weekend cu botoșăneanul George Burcea. Cântăreața va avea trei rochii de mireasă

Foto: Unica.ro

George Burcea și Andreea Bălan urmează să se căsătorescă în data de 15 septembrie, zi în care va avea loc și botezul celei de-a doua fetițe a cuplului. Pentru marele eveniment, artista și-a ales nu una, nu două, ci trei rochii de mireasă, fiecare dintre ele având o poveste specială. 

Andreea Bălan, în vârstă de 35 de ani, și George Burcea, 31 de ani, urmează să se căsătorească în acest weekend, cei doi fiind în febra pregătirilor pentru două dintre cele mai importante evenimente din viața lor: nunta și botezul micuței Clara. Artista a anunțat că domnișoare de onoare vor fi cele două fetițe, dar și dansatoarele din trupa sa.
 
Andreea Bălan a anunțat că la nunta ei cu actorul George Burcea nu va purta o singură rochie de mireasă, nici două, așa cum se procedează în ultima perioadă, ci trei. Artista a dezvăluit câteva detalii despre fiecare dintre ele și chiar a făcut publice imagini din timpul probelor pentru a-și alege minunatele rochii.
 
”Voi avea trei rochii și toate vor fi făcute de Otilia Brăiloiu. Fiecare rochie va fi o poveste ce se va încadra în conceptul nunții noastre: «Nuntă și Botez în Paradis» care este inspirat din titlul show-ului meu Paradis, lansat recent. Îmi doresc ca piesele vestimentare să fie decoltate, cu volum şi fluturaşi şi sunt sigură că aceste elemente le voi regăsi.
 
Prima rochie, care va avea o trenă imensă, va fi extrem de frumoasă și specială, pentru că pe fustă vor fi brodate manual mesajele pe care noi le avem unul către celălalt, dar și datele de naștere ale fetițelor noastre. A doua rochie va fi, în schimb, foarte potrivită pentru vals fiindcă, dansatoare bună fiind, trebuie să existe un vals foarte frumos. Și atunci, și rochia va trebui să fie pe măsură. Iar a treia rochie este o surpriză”, a declarat Andreea Bălan.

Andreea Bălan este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din țara noastră și asta pentru că este nelipsită de pe scena muzicală din România încă de pe vremea când era doar o copilă și cânta în trupa Andre, alături de Andreea Antonescu. După destrămarea trupei, Andreea Bălan a început cariera solo, bucurându-se de mare succes. Artista a anunțat că este căsătorită cu actorul George Burcea în luna martie a anului 2017. La scurt timp, cei doi au devenit părinții unei fetițe pe nume Ella.  În data de 6 martie 2019, Andreea Bălan și-a strâns pentru prima oară în brațe cea de-a doua fetiță, Clara Maria, după nașterea căreia a avut mari probleme de sănătate, iar viața i-a fost pusă în pericol.

Căsătoria inițială a Andreei Bălan cu George Burcea a avut loc în afara României, în Los Angeles, însă nu a fost una oficială, ci doar o ceremonie romantică pe o plajă, unde un pastor i-a cununat. Cu toate acestea, artista a declarat că, din acel moment, ei s-au simțit soț și soție.

Totuși, Andreea Bălan și George Burcea s-au cununat civil, în România, în 10 august, iar cântăreața a radiat de fericire alături de soț, de fiicele lor – Ella și Clara – și, bineînțeles, de nași – Monica Davidescu și Aurelian Temișan.

Pe data de 15 septembrie, Andreea Bălan și George Burcea vor face nuntă și botez în același timp, iar de data aceasta va fi o ceremonie oficială la care cei doi au sute de invitați.

Andreea Bălan nuntă. Ce meniu a ales

Somon în crustă de parmezan și pâine, risotto cu reducție de busuioc proaspat, calamar cubetat și roșii confiate, sfere moleculare din brânză gorgonzola si pulbere de prosecco sau guacamole cu scalie crocanta din prosciutto, sunt doar câteva dintre bunătățile alese de Andreea Bălan și soțul ei pentru nunta lor șo botezu fetiței. Meniul ales de Andreea si George include atât preparate tradiționale românești, reinterpretate într-un stil propriu, cât și preparate cu influențe din gastronomia italiană, spaniolă sau franceză.

Sursa: Cancan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *