Istorie a Colegiului „Mihai Eminescu” cuprinsa in carti

Profesorul Mihai Matei, fost inspector scolar in perioadele 1968-1970 si 1971-1989, a lansat a cincea carte. Volumul „Colegiul National – In preajma unui mare jubileu – File de istorie contemporana” a aparut la Editura Quadrat. La evenimentul organizat sambata, la Inspectoratul Scolar Judetean, au participat oficialitati, fosti elevi ai colegiului, cadre didactice, inspectori scolari, oameni de cultura. Asa dupa cum a spus autorul, cartea reprezinta al treilea volum al istoriei colegiului, ce se intinde de la 1887 pana in zilele noastre.

Si celelalte doua volume, care trateaza perioadele 1887-1948 si 1948-2005, sunt aproape gata si vor vedea lumina tiparului in cursul acestui an. Demersul editorial vine sa concentreze energii in directia realizarii unui program complex de manifestari care sa marcheze cei 125 ani de activitate ai prestigioasei unitati de invatamant.

Au fost rostite cuvinte alese la adresa autorului, un distins dascal iubitor al cuvantului scris, dar si activitatii colegiului. Prezent la manifestare, prefectul Cristian Roman, fost elev al colegiului, a declarat ca se simte onorat ca a fost pregatit de profesori distinsi.

Traian Apetrei, un alt fost elev al colegiului, acum director al Teatrului „Eminescu”, a precizat ca mesajul cartii este ca actualii profesori si elevi trebuie sa continue o traditie glorioasa. De altfel, unul dintre capitolele cartii prezinta fosti elevi ai acestei unitati de invatamant, acum personalitati care s-au afirmat in medicina, politica si administratie, afaceri, mass media sau cultura.

Castilio.JPG