Comunicat de presa Modern Calor: Preţul plătit de abonaţii proprii nu va fi majorat nici în 2011

Conducerea societăţii comerciale Modern Calor SA îşi manifestă dezacordul faţă de încercările repetate şi nejustificate de politizare a activităţii operatorului de energie termică din municipiul Botoşani.  Ca urmare a declaraţiilor de presă făcute vineri de consilierul local Romulus Eram, administraţia Modern Calor este nevoită să facă următoarele precizări:

          Toate măsurile de reorganizare a operatorului de termoficare au fost supuse aprobării Adunării Generale a Acţionarilor, primind votul membrilor acestui organism.

          Încheierea anului 2010 cu profit este un semn de normalitate pentru o societate comercială, care funcţionează pe criterii economice, astfel încât astfel de indicatori pozitivi nu trebuie criticaţi, ci încurajaţi.

 

 “Este cu atât mai grav cu cât astfel de critici vin din partea unui consilier local, care cunoaşte sistemul din interiorul acestuia. Modern Calor şi-a redus pierderile, cheltuielile la toate capitolele şi, de asemenea, a redus consumul de subvenţie. După foarte mulţi ani, societatea de termoficare este în profit şi, cu toate acestea, este criticată“, a declarat managerul Modern Calor, Ion Diaconu.

Conducerea Modern Calor dă asigurări că politica economică pe care o va aplica va fi în interesul populaţiei, astfel încât preţul plătit de abonaţii proprii să nu fie majorat nici în 2011. De asemenea, măsurile de reorganizare internă sunt determinate doar de nevoia de reducere a costurilor şi de creştere a competitivităţii pe piaţă, dar şi de încheiere a anului financiar 2011 cu profit. 

Modern Calor are în vedere şi reducerea, în cursul acestui an, a preţului de producţie a gigacaloriei cu 10%, ceea ce va presupune o diminuare a subvenţiei.

Castilio.JPG