Alertă după ce un bărbat din Botoșani a dispărut de acasă. El a fost găsit de Poliție după mai aproape 15 ore de căutări

Un bărbat din Botoșani a dispărut de acasă, iar polițiștii au declanșat o amplă acțiune de căutare a acestuia.  Joi seară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, au fost sesizați cu privire la faptul că un bătrân, de 76 de ani, din localitatea Frumușica, a plecat în cursul zilei de la domiciliu și nu s-a mai întors.

S-au constituit echipe de căutare, formate din polițiști si voluntari, care au efectuat scotociri pe o raza de 20 km.

Căutările s-au desfășurat in noaptea de 5 spre 6 septembrie, iar in dimineața zilei de 6 septembrie, la orele 06:30, polițiștilor și voluntarilor li s-a alăturat Mara, câinele polițist, femelă de ciobănesc german, calificată pentru – urmă miros uman.

Căutările au continuat pe teren accidentat cu vegetație spinoasă, până în jurul orelor 12:00, când Mara s-a așezat lângă o râpă și a lătrat. Acesta era semnalul că a fost găsită victima.

Locul în care a fost găsit bătrânul de 76 de ani, se afla la o distanță de 3 km față de locuința sa.

Acesta era conștient, dar confuz, nu stia unde se afla, declarând ca a încercat să iasă din zona aceea de teren accidentat, însă nu a mai reușit.

Bătrânul a luat lesa Marei în mână, afirmând bucuros, că este câinele său.

Bătrânul este în afara oricărui pericol, fiind transportat la spital pentru a-i fi evaluată starea, iar ulterior, preluat de către familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *