Numarul detinutilor din Penitenciarul Botosani a crescut in 2010

Bilant la Penitenciarul Botosani privind activităţile desfăşurate la nivelul instituţiei în anul 2010. Activitatea a constat într-o analiză detaliată a tuturor aspectelor administrative, organizatorice şi funcţionale ale instituţiei, cuprinzînd descrierea activităţilor, date statistice, analize comparative, obiectivele realizate, dificultăţi întîmpinate în anul 2010, precum şi obiectivele şi priorităţilor stabilite pentru anul 2011. La desfăşurarea sedinţei de bilanţ a participat comisar șef Tiberiu Firinel Ungureanu, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Potrivit informatiilor primate de la Penitenciarul Botosani, la data de 31 decembrie 2010, în custodia institutiei se aflau un număr de 1.116 persoane private de libertate, în uşoară creştere, comparativ cu ultima zi a anului 2009, când la nivelul Penitenciarului Botoşani se aflau un număr de 1.037 persoane private de libertate. Anul trecut activităţile de reintegrare socială desfăşurate cu persoanele private de libertate au avut în vedere  „Strategiile de reformă ale Sistemului Penitenciar 2006 – 2010”, precum şi prevederile cuprinse în „Asistenţa pentru îmbunătăţirea activităţilor din sistemul penitenciar”, punîndu-se accent pe programele de intervenţie psihosocială şi educative ce au drept scop dezvoltarea de competenţe pentru reintegrarea socioprofesională şi familială a persoanelor private de libertate. De asemenea, în anul şcolar 2010/ 2011 s-au organizat trei clase învăţământ primar şi patru clase învăţământ gimnazial, un număr  79 persoane urmând în prezent cursurile şcolare, faţă de 85 în anul şcolar 2009-2010, fiind al patrulea an de când în Penitenciarul Botoşani funcţionează clase complete pentru învăţământul gimnazial. In colaborare cu Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-au derulat un număr de trei cursuri de calificare (tîmplar universal și  confecţioner industrial) la care au fost înscrise 41 persoane private de libertate , numărul acestora fiind redus comparativ cu numărul celor calificaţi în anul 2009, când au fost organizate două cursuri în colaborare cu AJOFM Botoşani cu 32 absolvenţi şi 4 cursuri (120 absolvenţi) în cadrul unui proiect cu finanţare PHARE 2006 accesat de Penitenciarul Botoşani.

Castilio.JPG