Consiliul de Administrație al Urban Serv, despre contractul de salubrizare: Competența de a decide între atribuire directă și licitație nu este a primarului municipiului Botoșani

Urban Serv SA, stiri, Botosani,Reprezentanții Consiliul de Administrație al Urban Serv consideră că gestiunea serviciului public de salubrizare poate fi realizată prin atribuire directă și nu numai decât prin licitație.

Potrivit unui comunicat de presă,  competența de a decide între atribuire directă și licitație nu este a primarului Municipiului Botoșani.

El este obligat, prin aparatul de specialitate, să prezinte Consiliului Local ambele modalități de gestiune (directă și delegată). Pentru procedura de atribuire prin licitație, Primăria Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, avea obligația de a demara procedura de achiziție cu mult înainte de expirarea contractului în curs, conform prevederilor legale”, se precizează în comunicat.

Totodată, reprezentanții CA de la Urban Serv susțin că, Consiliul Local, în calitate de autoritate deliberativă a unității administrativ-teritorială, are competențe exclusive în ceea ce privește înființarea, organizarea, gestionarea, coordonarea și atribuirea serviciului de salubrizare a localităților, acesta urmând a decide modalitatea de atribuire a contractului de salubrizare pentru Municipiul Botoșani.

Conform prevederilor  Legii serviciilor comunitare de utilități publice, în organizarea, funcționarea și dezvoltarea serviciilor de utilități publice interesul general al colectivităților locale este prioritar, iar autoritățile administrației publice locale sunt libere să hotărască asupra modalității de gestiune a serviciilor de utilități publice aflate sub responsabilitatea lor”, se mai arată în comunicat.

Citeste si:

Se complică lucrurile la Urban Serv. Atribuirea directă a contractului de salubrizare a municipiului Botoșani este ilegală

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *