Studentul care l-a ucis pe Daniel Mancas a pierdut şi procesul cu procurorii

Suceveanul Vlad Irimia Scurtu, condamnat împreună cu fosta sa iubită, Alina Horeanu, pentru uciderea omului de afaceri botoşănean Daniel Mancaş, a pierdut o acţiune în instanţă pe care o deschisese împotriva procurorilor care au întocmit rechizitoriul prin care el şi Horeanu au fost trimişi în judecată.

După cum au relatat colegii noştri de la Ziarul de Iaşi, Scurtu dăduse în judecată Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în urmă cu doi ani, solicitând daune morale de 10.000 de lei şi daune materiale de 1.000 de lei pentru fiecare zi cât a stat după gratii.

În cererea adresată instanţei tânărul preciza că procurorii ar fi emis acte care intră în contradicţie cu prevederile legale şi probele ar fi fost adunate numai împotriva sa, nu şi împotriva complicei Alina Horeanu, şi ea din Suceava. În plângerea sa, Scurtu mai acuza că nu i s-a permis să-şi administreze probe în apărare şi că procurorii din Iaşi au făcut cercetări şi pe raza judeţului Suceava, depăşindu-şi aria de competenţă. Nici mai mult nici mai puţin acesta ceruse ca instanţa să dispună anularea rechizitoriului în care el şi Alina Horeanu au fost trimişi în judecată pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Plângerea acestuia, o acţiune sortită eşecului încă din start, a fost respinsă definitiv acum două zile, când magistraţii ieşeni au constatat ca aceasta a rămas fără obiect, după condamnarea definitiva a lui Scurtu la 23 de ani de puşcărie, pentru omor deosebit de grav si tâlhărie. În acelaşi dosar, Alina Horeanu a fost condamnată la 20 de ani de închisoare.

Cei doi suceveni care erau studenţi în Iaşi au primit aceste grele pedepse după ce pe 9 februarie 2007 l-au omorât pe omul de afaceri Daniel Mancaş, din Botoşani. Crima s-a petrecut într-un apartament din Iaşi, unde victima venise să se întâlnească cu Alina Horeanu, care îi fusese iubită.

cartoane_castilio_3.jpg