Doi botoşăneni au ajuns sâmbătă la spital în urma unor accidente de circulaţie în care au fost implicaţi. Aceştia au traversat prin loc nepermis şi nu s-au asigurat la trecerea străzii. Sâmbătă, în jurul orei 17.20, în timp ce conducea autobuzul Mercedes Benz pe DN 29 B, în afara localităţii Cerviceşti, şoferul, în vârstă de 59 ani, din comuna Dersca, judeţul Botoşani, a surprins-o şi accidentat-o pe o femeie de 45 ani, din municipiul Botoşani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, fiind ulterior transferată la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.
Tot sâmbătă, în jurul orei 20.30, un tânăr de 28 ani, din municipiul Botoşani s-a angajat în traversarea străzii Calea Naţională prin loc nepermis, în zona intersecţiei cu strada Octav Onicescu, moment în care a fost surprins si accidentat uşor de autoturismul marca Opel condus regulamentar de un alt tânăr de 24 ani, din municipiul Botoşani.În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; atât lui cât şi victimei le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-au întocmit acte procedurale fată de şofer sub aspectul săvârşirii infractiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.