Cunoscut politician din Botoșani acuzat de agresiune în familie. A primit interdicție de a se apropia de soție

gabriel alecsandruVicepreședintele PNL Botoșani, Gabriel Alecsandru, este acuzat de agresiune în familie, iar instanțele din Botoșani i-au interzis să se mai apropie de soție și de cele două fetițe ale sale.

Gabriel Alecsandru, care este și consilier local, a fost evacuat, prin decizie judecătorească, din apartamentul familiei. Timp de trei luni, acesta nu are voie să se întoarcă în locuință, dar nici să se apropie de soție și fetițele minore. De asemenea, el a primit interdicția de a o mai suna pe soție.

Admite în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani de emitere a unui ordin de protecţie pentru reclamanta Alecsandru Andreea Florentina în contradictoriu cu pârâtul Alecsandru Gabriel Augustin. Emite ordin de protecţie pentru reclamanta Alecsandru Andreea Florentina şi minorele A.I.M. şi A.I. şi împotriva pârâtului Alecsandru Gabriel Augustin. Instituie în sarcina pârâtului Alecsandru Gabriel Augustin următoarele obligaţii pe o perioadă de 3 luni de la data emiterii ordinului: -evacuarea pârâtului din imobilul situat în Botoşani, …; – obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe de 200 m faţă de reclamantă şi minorele A.I.M. şi A.I., locuinţa acestora din Botoşani, … şi locul de muncă al reclamantei, cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a ambelor părţi în faţa unor instanţe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituţii şi autorităţi publice; – interzicerea pentru pârât a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu reclamanta Alecsandru Andreea Florentina; -obligă pârâtul să suporte contravaloarea chiriei lunare pentru locuinţa reclamantei şi a minorelor din Botoşani, …, aşa cum a fost stabilită prin contract”, a se arată în decizia Judecătoriei Botoșani. 

Sentința a fost contestată de Gabriel Alecsandru, însă contestația sa a fost respinsă de Tribunalul Botoșani.

Alexandru este fost candidat la funcția de deputat, dar și la cea de primar al municipiului Botoșani.

 

2 thoughts on “Cunoscut politician din Botoșani acuzat de agresiune în familie. A primit interdicție de a se apropia de soție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *