140 poliţişti şi jandarmi din Botoşani şi Suceava, 44 de jandarmi, dar si 10 comisari de la Garda Financiara, coordonaţi de trei procurori, au descins, joi dimineaţă, în 48 de locuinte sau spatii de productie ale unor persoane sau firme din municipiul Botosani si din zece comune despre care existau informaţii că sunt implicate in productia ilegala de alcool si bauturi alcoolice.
"Procurorii din cadrul Parchetului din cadrul Tribunalului Botosani, ofiteri de politie judiciara din cadrul IPJ Suceava, IPJ Botosani, DGA- Serviciul Anticoruptie, au descins in 48 de locatii din municipiul Botosani si 10 comune din judetul Botosani unde au efectuat perchezitii si controale economico financiare la depozite si spatii comerciale si locuinte apartinand invinuitilor persoane fizice, respectiv invinuitilor persoane juridice", a spus prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani, Cristian Popovici.
Potrivit acestuia, in timpul descinderilor a fost descoperită o linie clandestină de producere a băuturilor alcoolice. Aceasta funcţiona in cartierul Popăuţi, in spatiul unei carmangerii. Oamenii legii au prins în flagrant mai mulţi muncitori care încărcau un camion cu băuturi produse ilegal.
Se pare ca spatiul apartine familiei omului de afaceri Dumitru Amisculesei. De altfel, 12 membri ai familiei sale, dar si alte 54 de persoane cu care acesta avea relaţii de afaceri sau care erau simpli angajaţi sunt învinuiţi că au desfăşurat activităţi ilegale în urma cărora statul a fost prejudiciat cu cel puţin 800.000 de euro. Având în vedere valoare estimată a prejudiciului, întraga avere a familieie Amişculesei a fost pusă sub sechestru, bunurile imobile şi imoniliare fiind indisponibilizate până la finalizarea dosarului.
Au intrat in vizorul anchetatorilor si 54 de persoane, printre care si Luminita Afrasanei, care sunt asociati sau administratori ai unor firme care cumparau bauturi de la Dumitru Amisculesei.
Potrivit lui Cristian Popovici, prim – procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, la acest caz a început să se lucreze din data de 25 octombrie 2010. Întreaga acţiune s-a desfăşurat cu sprijinul tehnic şi suportul infomativ al SRI Botoşani. La caz s-a lucrat într-o discreţie totală, extrem de puţini ofiţeri fiind inplicaţi în cercetări şi filaje.
66 de persoane învinuite de infracţiuni privind evaziunea fiscală sunt audiate la aceasta ora.
In paralel, au fost verificate solutiile dispuse anterior in dosarele in care a fost cercetat Dumitru Amisculesei. "Pana in prezent am infirmat o solutie propusa de Parchetul de pe langa Judecatoria Botosani, am inceput urmarirea penala si se vor efectua cercetari si in dosarul respectiv. Sunt fapte din anii 2007 – 2009", a mai precizat Cristian Popovici.
Dumitru Amisculesei s-a aflat printre primii producatori de alcool si bauturi alcoolice din judet de dupa 1990. Afacerile s-au derulat prin Mary Com, iar apoi prin societatea Hemis. Oficial, de mai bine de cinci ani Amisculesei nu mai produce si nici nu mai imbuteliaza bauturi alcoolice, dar tot de cinci ani autoritatile stiu ca ar detine linia clandestina. In ciuda controalelor facute, niciodata nu s-a descoperit nimic.
In tot acest timp, vestita vodca "Genocid", care costa mai putin decat o sticla de apa minerala, a devenit de notorietate publica.
Tot de aproximativ cinci ani, dosarul legat de vanzarea fictiva a societatii Mary Com catre cehul Jan Stohr, s-a plimbat printre parchete fara sa fie solutionat. La fel, incidentul in urma caruia Dumitru Amisculesei a ramas fara un jeep in care avea mai multe banderole de marcaj pentru bauturi alcoolice.