Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, în peste 120 de ţări, dintr-un motiv foarte simplu, alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalități de a oferi copiilor de pretutindeni cel mai bun început în viață.
Alăptarea la Sân la nivelul județului Botoșani
Un sondaj de opinie efectuat in rândul femeilor care alăptează la nivelul jtitulatăudețului Botoșani, ne arată că în momentul externării din maternitate 95% din mame alăptează mixt sau exclusiv, însă procentul scade sub 60% după prima lună de viață.
Trendul este însă ascendent. Viitoarele mame sunt din ce în ce mai interesate să alăpteze, fiind informate despre benefiiciile alăptării.
Spitalul Județean de Urgență Botoșani participă la Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân prin alăturarea la campania The Global Big Latch On.
Mame care alăptează din întreaga lume se întâlnesc în locații stabilite și înregistrate pe site-ul The Global Big Latch On – Community Support for Breastfeeding pentru a „atașa la sân” (alăpta) simultan, la timpul stabilit de organizatori. Toate atașările sunt contabilizate, iar recordul urmează să se stabilească în perioada următoare.
În Botoșani evenimentul s-a desfășurat sâmbătă 3 August ora 10.30, locația fiind Maternitatea Botoșani.
Anul trecut recordul a fost de 21 500 de bebeluși din 28 de țări. La evenimentul de sâmbătă au participat cadre medicale ale Spitalul Județean de Urgență Botoșani, coordonate de managerul spitalului, Dr. Mihalache Livia, directorul de îngrijiri Coca Crîşmaru, asistentele șefe din cadrul secțiilor de Pediatrie – Guluţă Tamara, Vasiliu Doina, Acsinte Liliana, precum si Neonatologie – Alina Dascălu. Și bineînțeles mămici cu bebeluși mai mici și mai mari, dar care au avut în comun alăptarea.
Evenimentele dedicate acestei săptămâni se vor încheia în data de 7 august în sala de ședințe a Maternității Botoșani, ora 12, când va avea loc prima ediție a Școlii Mamelor, un eveniment la care vor participa viitoare mămici, dar și mămici care au experiență în alăptare, cadre medicale care doresc să afle răspunsuri – cum putem îmbunătăți la nivelul Secției de Neonatologie Botoșani inițierea alăptării.
Conform unui studiu desfășurat în 2016 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în România, rata alăptării exclusive a fost de 12,6%, printre cele mai mici din Europa. Datele analizate în dinamică, indică o scădere a ratei alăptării exclusive în ultimii ani. În Studiul sănătăţii reproducerii (2004,) prevalenţa alăptării exclusive era de 14,4 %, iar în studiul privind Statusul nutriţional al copiilor sub 5ani (2005) prevalenţa alăptării exclusive era de 20,8%. Analiza detaliată a prevalenței alăptării exclusive a copiilor mai mici de 6 luni pe grupe de vârstă lunare relevă că, chiar şi în prima lună de viaţă, ponderea copiilor alăptaţi exclusiv depăşeşte doar cu puţin 30%.
Campania are ca obiectiv general asigurarea unei nutriții optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni, iar ca obiective specifice în acord cu obiectivului OMS, creșterea la 50% a copiilor alimentați exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, până în anul 2025.