FCSB a anunţat, vineri, că l-a transferat pe Aristeidis Soiledis de la FC Botoşani, jucătorul semnând un contract pe un sezon. Fundaşul grec în vârstă de 28 de ani va purta tricoul cu numărul 18.
”Sunt foarte fericit pentru că am semnat cu cel mai mare club din România şi vreau să răsplătesc încrederea primită. Vreau să arăt conducerii că a făcut alegerea potrivită şi merit să fiu aici. Este un pas foarte important în cariera mea şi, cu siguranţă, o rampă de lansare spre echipa naţională a Greciei”, a declarat Soiledis pentru fcsb.ro.
Aristeidis Soiledis s-a născut la 8 februarie 1991, în Thiva (Grecia) şi a început fotbalul la AO Thiva. Între 2009 şi 2011 a aparţinut de Olympiacos FC, club care l-a trimis, sub formă de împrumut, la OFI Creta şi APO Levadiakos, pentru ca, în vara lui 2011, să semneze cu Doxa Dramas, unde a petrecut doi ani. Au urmat transferuri la Niki Volou, AEK Atena, Omonia Nicosia şi AOK Kerkyra, pentru ca, în vara lui 2018, să ajungă la FC Botoşani, club pentru care a evoluat în 24 de meciuri.
Sursa : news.ro