Doi tineri, în vârstă de 21 și 23 de ani, din Ucraina, au fost reținuți de polițiștii de frontieră botoșăneni după ce au fost prinși la Pomârla.
Ucraineni fără acte depistaţi de poliţiştii de frontieră botoşăneni la Pomârla
În data de 20 iulie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi, acţionând în baza unor informaţii, au organizat o acţiune specifică, pe timpul căreia, pe direcţia localităţii de frontieră Pomârla, județul Botoșani, au fost identificați şi reţinuți doi cetăţeni ucraineni.
Având în vedere că persoanele în cauză nu deţineau documente de identitate asupra lor și nu își justificau prezența în zonă, acestea au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi bărbați, cetăţeni din R.Ucraina, având vârste de 21, respectiv 23 de ani. Persoanele în cauză au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățenii ucraineni urmând a fi preluați, în cursul acestei zile, de către autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, în baza legislaţiei celor două state pe linie de combatere a migraţiei ilegale.