Consiliul Județean va aloca bani din fondul de rezervă pentru combaterea pestei porcine africane în două comune din județul Botoșani. Este vorba de comuna Păltiniș, care va primi din fondul de rezervă al județului 45.850 lei, dar și comuna Rădăuți Prut, care va primi 55.550 lei.
Banii vor pute fi folosiți pentru procurarea de substanțe de dezinfecție pentru combaterea focarului de pestă porcină africană.
În comuna Păltiniș a fost confirmat un caz de pestă porcină la un porc domestic, iar la Rădăuți Prut a fost confirmat virusul la trei porci domestici.
La începutul lunii iulie, au mai primit bani pentru combaterea pestei porcine africane comunele Dângeni și Hănești.