Alertă de caniculă în România şi mai multe ţări din centrul şi vestul Europei, timp de trei zile. Temperaturile vor atinge 35 de grade Celsius, în timp ce temperaturile resimţite ar putea depăşi pragul de 40 de grade, în anumite zone, scrie Observator.tv.
Potrivit specialiştilor, temperaturile vor creşte începând de duminică şi vor depăşi 35 de grade Celsius.
De asemenea, valul de căldură va afecta majoritatea regiunilor din România inclusiv luni şi marţi.
Ulterior, spre sfârşitul săptămânii viitoare, vremea va reveni la normal, însă va rămâne călduroasă în mare parte din regiuni.
Valul de căldură care va afecta România ajunge şi în alte ţări ale Europei, printre care Franţa, Spania, Portugalia, Germania, Austria sau Olanda.
Ca şi în România, temperaturile vor atinge peste 35 de grade Celsius până marţi.
Specialiştii au explicat pentru EuroNews că există o mare şansă ca luna iulie 2019 să bată recordul de temperaturi, la fel cum s-a întâmplat şi în iunie.
De asemenea, meteorologii europeni au precizat că astfel de valuri de căldură ar putea continua pe toată perioada verii, precum şi în prima perioadă a toamnei.