Un tânăr din Botoșani, student la Iași, le-a vândut droguri direct polițiștilor. Alexandru Ionuț P. locuia cu chirie într-un apartament din Iași, iar veniturile sale proveneau din vânzarea drogurilor elevilor de gimnaziu și liceu.
La sfârșitul anului 2018, el a intrat în atenția celor de la Antidrog, unul dintre polițiști infiltrându-se în rândul consumatorilor. De trei ori a cumpărat omul legii droguri de la botoșănean.
La scurt timp, anchetatorii au făcut nu mai puțin de 24 de percheziții, printre care și la locuința botoșăneanului, nouă persoane fiind duse la audieri.
Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi, aflaţi sub coordonarea procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), au realizat 24 de percheziţii, inclusiv la Miroslava, în urma cărora au dus la cercetări 27 de persoane, suspecţi şi martori. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicate câteva kilograme de produse etnobotanice, canabis, cuţite, săbii macete şi arme. De asemenea, la Poiană, liderul grupării organizate, au fost găsite un pistol cu bile şi aproximativ o jumătate de kilogram de etnobotanice.
De asemenea, anchetatorii au găsit sume importante de bani. La unul dintre locotenenţi, poliţiştii au găsit aproape 5.000 de euro. Membrii grupării vindeau etnobotanice elevilor de gimnaziu şi liceu, de la şcolile din Podu Roş, Cantemir şi alte şcoli din centrul municipiului Iaşi. Produsele din care erau făcute drogurile erau comandate pe internet din Anglia, de asemenea şi substanţele cu efect psihotrop.