Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Botoșani a produs un accident rutier cu trei victime, printre care o minoră, luni, pe o stradă din municipiul Târgu Neamț.
Botoșăneanul conducea o autoutilitară (compusă dintr-un cap tractor și semiremorcă) pe strada Mărășești, din direcția Oglinzi-Tîrgu-Neamț, iar la un moment dat nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, semiremorca a intrat în derapaj cu partea stângă pe sensul opus de deplasare, acroșând un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din București.
Șoferița a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care staționa la indicatorul Oprire, aflat la intersecția străzii Mărășești cu strada Mihai Viteazu, condus de un bărbat, de 36 de ani, din Răucești.
Șoferița, o femeie de 39 de ani și o adolescentă de 15 ani au fost rănite și transportate la spital. Niciunul dintre șoferi nu era băut. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.