Încă o comună din județul Botoșani ar avea probleme cu pesta porcină africană, după ce un mistreț a fost găsit mort în porumb. Cazul a fost înregistrat în comuna Dângeni, acolo unde localnicii au găsit un porc mistreț mort pe un teren agricol din satul Iacobeni.
Autoritățile sanitar- veterinare, care au fost alertate în acest caz, au prelevat probe de la animalul mort, iar acum așteaptă rezultatele analizelor de laborator.
De altfel, Dângeniul se afla în aria de protecție a focarului de pestă porcină africană apărut recent la Hănești.