Un primar din județul Botoșani susține că vina pentru starea proastă a drumurilor nu trebuie aruncată doar asupra unui om, respectiv a președintelui Consiliului Județean, ci a întregii echipe de conducere a CJ și implicit a consilierilor județeni. Dumitru Chelaru, primarul comunei Pomârla, susține că toți aceștia și-au asumat un program de dezvoltare prin jurământ, atunci când și-au preluat mandatele.
”Nu trebuie aruncată vina doar asupra unui nume, ci asupra a tot ce înseamnă consilier județean, președinți, vicepreședinți pentru că și-au asumat un program de dezvoltare. Au și jurat acolo ce vor face ei pe bază de jurământ. Este o echipă. Nu punem pe altarul sacrificiului un om. Un om poate fi sabotat foarte ușor de echipă, de la județ și până la nivel național. Toată lumea învață să facă politică așa cu țapi ispășitori”, a declarat Chelaru.
Acesta a declarat că Pro România se alătură protestelor justificate anunțate pentru starea proastă a drumurilor, însă nu vor confisca o manifestare civică.
”Nu vom confisca manifestările civice. La aceste proteste justificate ale oamenilor suntem alături de ei, dar nu ne vom cocoța în mijlocul lor ca partid de opoziție repede să confiscăm ceva Este manifestare civică, să o lăsăm în pace”, a adăugat primarul comunei Pomârla.
Chelaru spune că el însuși este revoltat de faptul că o lucrare care trece prin comuna Pomârla, respectiv DJ 281 C Dorohoi-Racovăț, a fost întreruptă nejustificat.
”Înainte de alegeri au făcut stratul prin comunele PSD: Șendriceni, Hilișeu, și subit s-a întrerupt: constructorii sunt în concendiu sau Consiliul Județean nu mai are interesul după alegerile europarlamentare. S-a oprit lucrarea și nu este o lucrare pe loturi. Venim în fața dvs să aducem ipocrizia și netrebnicia politică ,că nu s-a întamplat doar la mine ci și la Hudești. Sunt lucruri de nătărăi,de netrebnici în anumite funcții”, a adăgat primarul.
El spune că dacă un partid și-ar pune specialiști pe astfel de funcții, nu ar mai apărea astfel de probleme. El l-a criticat pe vicepreședintele CJ, Dorin Birta, care are în atribuție drumurile județene de slaba implicare și spune că acesta se pricepe ”doar la lipit afișe”.
Două proteste pentru starea proastă a drumurilor sunt anunțate în județul Botoșani: unul pentru drumul DJ 282, programat pentru 5 iulie și celălat pentru drumul Prăjeni, anunțat pentru 7 iulie.