Zilele comunei Corni au fost amânate pentru o dată ulterioară, după ce primarul Dorel Dorneanu, cel care se ocupa de organizarea evenimentului, a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident casnic.
Manifestările trebuiau să aibă loc pe 23 iunie, însă cum primarul se află în stare critică la spitalul de arși din Brașov, administraţia locală a decis amânarea festivităţiilor.
Dorel Dorneanu, de 65 de ani, a ajuns vineri seară cu arsuri de gradul II și III pe 85% din suprafața corpului, după ce un cazan cu țuică i-a explodat în față. El a fost transferat duminică cu elicopterul SMURD la o clinică din Braşov, unde se află și în prezent.
La zilele comunei erau invitați printre alții Plăieşii, Ansamblul Pluguşorul, Grupul Folcloric Vatra.