Hidrologii au emis, marți seară, un Cod portocaliu de inundații pentru județul Botoșani. Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, avertizarea este valabilă între 18 iunie ora 20:45 și 19 iunie ora 09:00, fiind afectate râurile mici din bazinele hidrografice: afluenții Prutului aferenți amonte confluență cu râul Bașeu, Bașeu, Jijia – afluenții aferenți sectorului amonte S.H. Dingeni
Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitațiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE INUNDAŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenții Prutului aferenți amonte confluență cu râul Bașeu, Bașeu, Jijia – afluenții aferenți sectorului amonte S.H. Dingeni, județul Botoșani, se arată în avertizare.