Tramvaiul care a deraiat, luni, în Capătul liniei 1 are drept cauză o eroare umană, a declarat directorul Eltrans, Victor Ivănescu. În momentul în care tramvaiul a sărit de pe șine, vatmanul ar fi stat pe telefon. Acesta urmează să fie cercetat disciplinar.
„Acolo este doar eroare de manevrare, accelerare în curbă şi tramvai sărit de pe şine. Eu nu pot să vă spun acum că se uita pe facebook, vorbea la telefon. Cert este că nu este din cauza căii de rulare, nici din cauza tramvaiului”, a declarat Victor Ivănescu.
Directorul Eltrans susține, pe de altă parte, că este logic să apară astfel de deraieri, dată fiind vechimea căii de rulare și a vremii caniculare.
El spune că a propus încă din noiembrie 2018 un studiu prin care solicita să i se aprobe un leasing operațional pentru autobuze care să circule pe cele două trasee ale tramvaiului, însă nici până la această dată nu a primit răspuns.