Festivalul Verii va fi organizat anul acesta la Parcul Cornișa, unde sunt așteptați artiști naționali renumiți. Evenimentul va avea loc între 15 și 18 august, iar printre artiștii care au confirmat deja prezența se numără Smiley. De asemenea, vor mai fi prezenți la Botoșani Proconsul, Vunk, Hara.
Programul nu a fost încă definitivat, însă Smiley va cânta pe 16 august.
”Pregătim un festival al verii similar cu evenimentul pe care l-am făcut în mai, unde capul de afiș va fi Smiley. (…) Funcție de finanțările pe care le vom obține, lista este deschisă. Vom veni cu un proiect în Consiliul Local, ca să știm de la început pe ce contăm ca finanțare din partea Consiliului Local, iar ce nu o să fie din partea Consiliului Local vom apela la alți posibili finanțatori”, a declarat Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani.
Cheltuielile la Festivalul Verii vor fi în jur de 50.000 euro.